Când Domnul nostru ne-a răscumpărat, El a introdus beneficiile Răscumpărării în Sacramentul Botezului. Prin acest Botez El ne eliberează de păcat şi din sclavia diavolului. El ne-a restaurat pentru Graţia lui Dumnezeu; a deschis pentru noi Cerul; ne-a făcut încă o dată copii ai lui Dumnezeu: pe scurt, ne-a aşezat în condiţia în care eram înainte de căderea noastră prin păcatul primilor noştri părinţi. Acest lucru a fost o mare revărsare de bunătate asupra noastră, un lucru pe care cineva ar putea gândi că nu-l vom uita niciodată şi că niciodată nu vom mai pierde prietenia lui Dumnezeu prin nicio greşeală a noastră. Aceasta, mai ales când vom fi văzut marile mizerii aduse lumii prin păcat şi vom fi învăţat ceva despre Iadul în care ar fi trebuit să fim şi despre Cerul pe care l-am fi pierdut dacă Domnul nostru nu ne-ar fi răscumpărat. Cu toate acestea, Domnul nostru a întrevăzut că am putea uita binefacerea adusă de El şi că iarăşi, chiar după Botez, am putea intra de bunăvoie în sclavia diavolului. Atunci, cum am putea fi salvaţi? Nu am mai putea fi botezaţi din nou, deoarece Botezul poate fi dat o singură dată. Bunul nostru Stăpân a instituit un alt Sacrament, prin care să putem, din nou, să fim eliberaţi de păcat dacă am avea nefericirea să cădem în el după Botez: este Sacramentul Penitenţei (Pocăinţei). Este ca o scândură într-un naufragiu. Când marinarii suferă un naufragiu şi sunt aruncaţi fără ajutor în ocean, singura lor speranţă este să găsească o scândură care i-ar putea purta la mal. Tot aşa, când cădem după Botez suntem aruncaţi în marele ocean al păcatului, unde trebuie să pierim dacă nu ne sprijinim de Sacramentul Penitenţei, care ne va duce încă o dată în siguranţă la prietenia lui Dumnezeu. Cât de recunoscători ar fi bieţii marinari oricui le-ar oferi o scândură când sunt în pericol! Credeţi că ar refuza să o folosească? Tot astfel, cât de recunoscători ar trebui să fim pentru Sacramentul Penitenţei şi cât de nerăbdători să îl folosim când suntem în pericol de a ne pierde sufletele! Sacramentul Penitenţei (Pocăinţei) arată marea bunătate a Domnului nostru. El ar fi putut să spună: "I-am salvat o dată, nu mă voi mai deranja mai mult de atât pentru ei: dacă vor să mai păcătuiască iarăşi, atunci să fie lăsaţi să piară!". Dar, nu: El ne iartă şi ne mântuieşte de câte ori noi Îl chemăm, cu sinceritate, în ajutor, părându-ne cu adevărat rău pentru păcatele noastre. El a lăsat această putere apostolilor Săi, spunându-le lor: ori de câte ori un biet păcătos va veni la voi şi vă va arăta că îi pare cu adevărat rău pentru păcatele lui, având hotărârea de a nu le mai repeta şi le mărturiseşte vouă, eu vă dau vouă puterea de a ierta păcatele lor în Sacramentul Pocăinţei. Iertarea păcatelor noastre este cel mai mare, dar nu singurul dar pe care îl primim în acest Sacrament, prin care mai primim multe şi mari beneficii în forma cuvântului, instrucţiunii şi sfatului confesorului nostru.
Nu este un mare beneficiu să avem un prieten la care să mergem cu încercările la care mintea şi sufletul sunt supuse, cu tulburările, ispitele, păcatele şi secretele noastre? Avem un asemenea prieten: preotul din confesional. El este gata să ne ajute, fiindcă şi-a consacrat viaţa sa lui Dumnezeu pentru a ajuta oamenii să îşi salveze sufletele. El este capabil să ne ajute, fiindcă înţelege greutăţile, păcatele şi ispitele noastre şi cunoaşte mijloacele pentru a le depăşi. El a făcut din aceste lucruri obiectul de studiu al vieţii sale şi îşi trage încă şi mai multe cunoştinţe asupra lor din auzirea tristelor plângeri a atâtora care îi relatează greutăţile şi supărările lor secrete şi îi cer sfatul.
Pe urmă, suntem siguri că orice i-am spune în confesional, nu va fi niciodată făcut cunoscut altora, chiar dacă preotul ar trebui să moară ca să nu spună. Am putea spune secretele noastre unor prieteni, dar dacă, după aceea, ei vreodată se vor simţi jigniţi de noi, ar putea dezvălui tot ceea ce le-am spus. Preotul nu cere nicio recompensă pentru serviciile pe care le face în confesional, ci ne ajută din iubire, fiindcă i-a promis lui Dumnezeu să facă asta şi ar face un păcat dacă nu şi-ar îndeplini această promisiune. Unii dintre duşmanii religiei noastre sfinte au încercat să-i facă pe oameni să creadă că un catolic trebuie să îşi plătească preotul în confesional pentru ca să-i ierte păcatele: dar oricare catolic, chiar şi copil, care a fost la spovadă, ştie că acest lucru nu este advărat şi este una dintre calomniile îndreptate împotriva sfintei noastre religii: chiar şi cei care lansează asemenea calomnii, de fapt nu le cred. Binele făcut în confesional nu va fi niciodată cunoscut lumii acesteia. Cât de mulţi oameni au fost salvaţi de păcate, de sinucidere, de moarte, de alte rele prin sfatul şi încurajarea primite la spovadă! Cât de multe persoane care căzuseră în adâncimile cele mai de jos ale păcatului s-au ridicat prin Sacramentul Pocăinţei spre a duce vieţi bune şi respectabile: o binecuvântare pentru ei înşişi, pentru familiile lor şi pentru societate!
187. Î: Ce este Sacramentul Pocăinţei ?
R: Pocăinţa este un Sacrament în care păcatele comise după Botez sunt iertate.
188. Î: Cum remite păcatul Sacramentul Pocăinţei şi cum restaurează sufletul la prietenia lui Dumnezeu ?
R: Sacramentul Pocăinţei remite păcatul şi restaurează sufletul la prietenia lui Dumnezeu prin absolvirea de la preot.
"Absolvirea", adică acele cuvinte pe care preotul le rosteşte în momentul când el iartă păcatele. "A absolvi" înseamnă a dezlega sau a elibera. Când guvernul nostru trimite miniştri sau ambasadori să reprezinte Statele Unite în Anglia, Franţa, Germania sau alte ţări, ceea ce fac ei acolo în mod oficial este făcut de Statele Unite. Dacă ei stabilesc o înţelegere cu guvernele la care sunt trimişi, Statele Unite fac acea înţelegere şi în chiar momentul în care ei semnează, înţelegerea este semnată şi sancţionată de autoritatea guvernului nostru pe care ei o reprezintă, iar acţiunea lor oficială devine însăşi acţiunea Statelor Unite. Dar, când termenul investirii lor expiră, chiar dacă ar rămânea în acea ţară, încetează de a mai avea vreo putere să semneze tratate în numele şi cu autoritatea Statelor Unite.
Vedem, aşadar, că ei exercită puterea care le-a fost dată lor şi nu puterea lor proprie. Într-un fel asemănător, Domnul nostru a trimis preoţii Săi şi le-a dat lor puterea de a ierta păcatele, astfel încât tot ceea ce ei fac în Taina Pocăinţei, El Însuşi face. În chiar momentul în care preotul pronunţă cuvintele absolvirii pe pământ, pronunţarea lui este ratificată în Cer şi păcatele penitentului sunt şterse.
Cunoaşterea modului exact în care este oferită absolvirea prin acest Sacrament ar putea creşte veneraţia noastră pentru el. După mărturisire şi căinţă, preotul se roagă mai întâi pentru păcătos spunând "Fie ca Atotputernicul Dumnezeu să aibă îndurare faţă de tine şi, iertându-ţi păcatele, să te ducă la viaţa cea veşnică. Amin!". Apoi, ridicând mâna sa dreaptă asupra penitentului, spune: "Fie ca Domnul atotputernic şi milostiv să îţi ofere ţie iertarea, absolvirea şi remisiunea păcatelor. Amin". Apoi continuă: "Fie ca Domnul Isus Cristos să te ierte pe tine, iar eu, prin autoritatea Lui, te absolv de orice legătură de excomunicare şi interdict, atât cât îmi stă în putere şi cât te afli în nevoie. Apoi, te absolv de păcatele tale, în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin." La aceste ultime cuvinte el face Semnul Crucii asupra penitentului. La sfârşit, el înalţă către Dumnezeu o rugăciune în numele penitentului, cu următoarele cuvinte: "Fie ca prin Patimile Domnului nostru Isus Cristos, meritele Sfintei Fecioare Maria şi ale tuturor sfinţilor şi prin orice bine ai făcut sau rău pe care l-ai suferit, să fie spre iertarea păcatelor tale, spre creşterea graţiei şi răsplata vieţii veşnice. Amin". Apoi, preotul spune: "Dumnezeu să te binecuvânteze", "Mergi în pace" sau altă expresie arătând bucuria sa pentru reconcilierea ta cu Dumnezeu.
189. Î: Cum putem şti că preotul are puterea de a absolvi de păcatele comise după Botez ?
R: Ştim că preotul are puterea de a absolvi de păcatele comise după Botez din aceea că Isus Cristos a oferit această putere preoţilor Bisericii Sale când El a spus: "Luaţi Duh Sfânt. Celor cărora le veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi celor cărora le veţi ţine, le vor fi ţinute".
Orice creştin ştie că Domnul nostru însuşi a avut puterea de a ierta păcatele fiindcă 1) El era Dumnezeu şi 2) fiindcă adesea a făcut acest lucru pe când era pe pământ şi a dovedit acest lucru prin realizarea unor miracole. Precum, de exemplu (Marcu cap 2, Ioan cap 5) când El a vindecat pe sărmanii care erau bolnavi şi sufereau de mulţi ani. Atunci, El a spus unuia: "Pacatele tale îţi sunt iertate. Ridică-te, ia-ţi patul şi mergi !". Şi aşa a fost. Din moment ce Domnul nostru avea asemenea putere, El putea să o transmită Apostolilor Săi dacă ar fi dorit, astfel încât a transmis-o lor şi urmaşilor lor. Fiindcă, dacă nu ar fi făcut astfel, cum am fi putut noi, toţi ceilalţi care, după Botez, am căzut în păcat să fim curăţaţi de el? Acest Sacrament al Pocăinţei a fost dat pentru toate timpurile şi astfel a rămas puterea aceasta cu Biserica Sa, cu intenţia de a dura atâta vreme cât vreun om viu va ma fi pe pământ. Domnul nostru a promis Apostolilor Săi înainte de moartea Sa această putere de a ierta păcatele (Matei 18:18) şi a dat-o lor după învierea Sa (Ioan 20:23) când El le-a apărut lor şi a suflat asupra lor, zicând : "Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute".
190. Î: În ce fel preoţii Bisericii exercită puterea de a ierta păcatele?
R: Preoţii Bisericii exercită puterea de a ierta păcatele ascultând mărturisirea lor şi oferind iertarea lor ca miniştri ai lui Dumnezeu şi în numele Lui.
Puterea de a ierta păcatele presupune obligaţia de a merge la spovada. Aceasta, fiindcă cele mai multe păcate fiind secrete, cum ar putea Apostolii [urmaşii Apostolilor, NA] să ştie ce păcate să ierte şi ce păcate să ţină, adică să nu ierte, fără ca păcătosul să mărturisească ce păcate a făcut ? Ei nu pot citi în inimi aşa cum Dumnezeu poate şi nu pot şti păcatele lor. De aceea, dacă păcatosul doreştie să-i fie iertate păcatele, el trebuie să le mărturiseasca Apostolilor sau urmaşilor lor. Deci, ca să avem Sacramentul Pocăinţei, trebuie să avem spovada.
191. Î: Ce trebuie să facem pentru a primi cu folos Sacramentul Pocăinţei?
R: Pentru a primi cu folos Sacramentul Pocăinţei trebuie să facem cinci lucruri:
Când suntem pe cale de a merge să ne spovedim, primul lucru pe care ar trebui să îl facem este să ne rugăm Sfântului Spirit să ne dea lumina de a cunoaşte şi aminti păcatele noastre; de a înţelege pe deplin cât sunt de respingătoare pentru Dumnezeu şi de a avea mare căinţă pentru ele, fapt care include hotărârea de a nu le repeta. Urmatorul lucru pe care îl avem de făcut este:
1. «Să ne facem un examen de conştiinţă»: mai întâi trebuie să ne întrebăm cât timp a trecut de la ultima spovadă, dacă ultima spovadă a fost bună, dacă ne-am împărtăşit şi dacă am îndeplinit canonul de pocăinţă. Pe urmă, cea mai nimerită metodă de a ne examina conştiinţa este să luăm Poruncile una câte una în mintea noastră, ca să vedem dacă le-am încălcat şi în ce fel. De exemplu: Porunca 1: "Eu sunt Domnul Dumnezeul tău; să nu ai alţi dumnezei afară de Mine!". Oare L-am onorat pe Dumnezeu? Am spus rugaciunile de dimineaţă şi de seară? Am făcut-o cu atenţie şi cu devoţiune? Porunca a 2-a: "Sa nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în zadar!". Oare am blestemat? Am luat numele Domnului în zadar ori am vorbit ireverenţios despre lucruri sfinte? Porunca a 3-a: "Aminteşte-ţi de ziua Domnului şi sfinţeşte-o pe ea!". Oare am neglijat să merg la Sfânta Liturghie din vina mea Duminica ori în alte zile de poruncă? Oare i-am împiedicat pe alţii să meargă? Am întârziat, şi dacă da, la ce parte a Liturghiei am ajuns? Am fost, cu voinţă, distrat la slujbă ori i-am făcut pe alţii să fie distraţi? Am făcut munci servile fără să fie vorba de o necesitate? Porunca a 4-a: "Onorează-l pe tatăl tău şi pe mama ta!" Am fost neascultător faţă de părinţi ori faţă de alţii având autoritate asupra mea – superiori spirituali sau temporali, profesori, etc? Am luat în uşor pe părinţii mei ori m-am simţit ruşinat cu ei fiindcă sunt săraci ori needucaţi? Am neglijat să le dau ajutorul pe care l-aş fi putut pe când erau în nevoie? Am vorbit nerespectuos cu ei ori i-am insultat? Porunca a 5-a: "Să nu ucizi!" Am făcut ceva ce ar putea duce la ucidere? M-am mâniat ori am încercat să mă răzbun? Am duşmănit pe alţii ori am încercat să-i rănesc? Am însămânţat scandal? Porunca a 6-a: "Sa nu faci adulter!" M-am lăsat cuprins de gânduri rele, am privit imagini sau obiecte pe care nu ar trebui să le privesc, am luat parte la conversaţii rele, am spus ori m-am lăsat antrenat să ascult glume sau povestiri rele sau deşucheate? Am făcut lucruri rele sau am vrut să le fac fie când eram singur, fie când eram împreună cu altcineva? Porunca a 7-a: "Să nu furi!" Am furat eu însumi ceva ori am ajutat sau am sfătuit pe alţii să o facă? Am primit ceva sau o parte din ceva ce ştiu că a fost furat? Am avut o datorie bănească şi nu am plătit-o când aş fi putut să o fac? Am cumpărat ceva cu intenţia de a nu-plăti ori cel puţin ştiind că nu voi putea plăti? Am înapoiat ceea ce confesorul mi-a spus să înapoiez? Am găsit un lucru pierdut şi nu am încercat să aflu cine l-a pierdut, ori l-am păstrat în posesie după ce am aflat cui aparţine de drept? Am înşelat în afaceri ori am trişat la joc? Porunca a 8-a: "Să nu juri strâmb!" Am minţit ori am rănit pe cineva prin vorba mea? Am bârfit păcatele altora fără nicio necesitate? Nu este permis să vorbim despre greşelile altora, chiar dacă sunt adevărate, decât dacă prin aceasta poate rezulta un bine. Porunca a 9-a: "Să nu pofteşti femeia aproapelui tău". Acest lucru e analizat cu ocazia examinării poruncii a şasea. Porunca a 10-a: "Să nu pofteşti bunurile aproapelui tău". Acest lucru e analizat cu ocazia examinării pourncii a şaptea.
După ce ne-am cercetat asupra Poruncilor lui Dumnezeu, trebuie să ne examinăm în ceea ce priveşte Poruncile Bisericii. Porunca 1: "Să asculţi Liturghia Duminica şi în celelalte zile de poruncă!" Acest lucru l-am examinat deja mai înainte. Porunca a 2-a: "Să ţii posturile şi abstinenţa după rânduială!" Am mâncat carne în Miercurea Cenuşii ori în Vinerea Sfântă? Dacă am fost dezlegat de abstinenţă în celalalte vineri, am îndeplinit penitenţa echivalentă pe care mi-am ales-o? Am ţinut post în Miercurea Cenuşii şi în Vinerea Sfântă, în afară de cazul unei probleme de sănătate sau alt binecuvântat motiv? Porunca a 3-a: Să mărturiseşti păcatele cel puţin o dată pe an!" Este oare mai mult de un an, şi cât de mult anume, de când nu am mers la spovadă? Porunca a 4-a: "Să primeşti Sfânta Împărtăşanie în timpul Paştilor!" Am ieşit să mă împărtăşesc în perioada dintre începutul Postului (=lăsata secului N.T.) şi Duminica Sfintei Treimi? Dacă nu, acesta este un păcat de moarte. Porunca a 5-a: "Să plăteşti Bisericii simbria şi celelalte datorii către ea, după legi şi obiceiuri!" Oare am ajutat Biserica şi am plătit ce se cuvenea şi am dat la cutia milei, ori i-am lăsat pe alţii să plătească pentru lumină, încălzire şi alte lucruri care costă bani în Biserică, beneficiind de acestea fără să plătesc proporţional cu posibilităţile mele? Am păstrat pentru mine ce mi s-a încredinţat ca să dau Bisericii sau pentru alte lucrări de caritate, ori am furat bani sau bunuri ale Bisericii şi nu am precizat aceasta circumstanţă atunci când am mărturisit că am furat? Porunca a 6-a: "Să nu te căsătoreşti cu o persoană care nu este catolică, nici cu cineva până la al treilea grad de descendenţă comună, nici să nu te căsătoreşti în privat fără martori, nici să faci nuntă în timp oprit!" Oare am ceva de spus referitor la această poruncă?
După cercetarea conştiinţei în raport cu Poruncile lui Dumnezeu si Poruncile Bisericii Sale, cercetaţi în raport cu păcatele capitale. De exemplu: "Mândria": Am fost insolent? Am fost lipsit de modestie în felul în care m-am îmbrăcat? Am dispreţuit pe alţii doar fiindcă erau săraci sau pentru neputinţele lor? "Lăcomia": M-am îmbătat sau am încălcat promisiunea de a nu mai bea? "Lenea": Am pierdut vremea în mod voit, neglijând să îmi fac lecţiile pentru şcoală ori să îndeplinesc alt fel de datorie?
După examinarea în raport cu Poruncile si cu Păcatele Capitale, treceţi la cercetarea în raport cu îndatoririle şi starea de viaţă care vă e specifică. Dacă sunteţi elev sau student, cum aţi studiat? Ar trebui să studiaţi nu doar pentru plăcerea părinţilor sau profesorilor, ci de dragul studiului însuşi. Dacă sunteţi lucrător: aţi fost leal angajatorului dv, aţi lucrat bine şi cinstit?
Metoda de mai sus este în general recomandată ca fiind cea mai bună. Dar nu este nevoie să vă puneţi exact aceste întrebări, puteţi să le puneţi cum credeţi mai bine: cele de mai sus sunt date numai ca exemplu. Puteţi să luaţi şi liste de păcate pe care le găsiţi în cărţi de rugăciune. În timp ce vă puneţi întrebările, dacă găsiţi că aţi păcătuit faţă de o poruncă, opriţi-vă şi întrebaţi-vă de câte ori anume. Puţini oameni păcătuiesc împotriva tuturor poruncilor. De obicei este vorba de una sau de câteva. Scoateţi în evidenţă păcatul cel mai rău, precum şi cel pe care l-aţi făcut mai des ca să fiţi siguri că îl spovediţi.
2. «Să ne regretăm păcatele». După examinarea conştiinţei şi identificarea păcatelor comise, următorul lucru de făcut este căinţa pentru ele. Căinţa este cea mai importantă parte din Sacramentul Pocăinţei. În acest Sacrament sunt, după cum ştiţi, trei părţi: contriţiunea, confesiunea şi satisfacţia, iar contriţiunea (=căinţa) este partea cea mai importantă. Aşadar, când ne pregătim pentru spovadă, trebuie să alocăm tot atâta timp, dacă nu chiar mai mult pentru căinţă pe cât am alocat pentru examenul de conştiinţă. Unele persoane uită acest lucru şi acordă întregul timp numai pentru cercetarea conştiinţei. Daca simţim că nu avem căinţă, trebuie să ne rugăm pentru a o obţine. Să nu uităm că Actul de Căinţă pe care îl rostim la spovadă nu este el însuşi căinţa, ci doar un semn exterior prin care îi facem cunoscut preotului că avem căinţă în inima noastră, deci trebuie să avem căinţă înainte de mărturisire, sau, cel puţin, înainte de obţinerea absolvirii. Dar ce fel de căinţă trebuie să avem ? Cineva ar putea spune "nu mă căiesc cu adevărat, fiindcă nu am lacrimi. Dacă vreunul dintre prietenii mei ar muri, mi-ar părea aşadar mai rău decât de păcatele mele !". Să nu faceţi asemenea erori! Căinţa adevărată şi necesară este să ştim că păcatul nostru l-a ofensat pe Dumnezeu, astfel încât acum simţim că acel lucru a fost foarte rău şi avem ferma hotărâre de a nu-l mai ofensa de acum încolo. Dacă Dumnezeu adaugă la această hotărâre un simţământ care ne aduce lacrimi în ochi, aceasta e un lucru bun, dar nu necesar.
3. Să ne amintim că regretul presupune şi conţine o «fermă hotărâre» de a nu mai păcătui. Cum aţi putea să-i spuneţi lui Dumnezeu "Vai, Doamne al meu, îmi pare rău din toată inima" etc, dacă doar aşteptaţi următoarea ocazie ca să păcătuiţi? Cum să ne regretăm cu adevărat cele trecute, dacă suntem pe cale să facem aceleaşi lucruri în viitor? Oare un hoţ îşi regretă hoţiile trecute dacă are în minte să fure din nou deîndată ce are posibilitatea? Dar ai putea spune că aproape toţi oamenii păcătuiesc din nou după ce se spovedesc. Este un lucru ştiut. Dar, atunci când s-au spovedit, ei gândeau că nu vor mai face aceleaşi păcate. Apoi, când ispita a apărut din nou, ei au uitat buna hotărâre pe care o luaseră, nu au folosit ajutorul lui Dumnezeu şi au căzut iarăşi în păcat. Aşadar, în timpul actului de căinţă, trebuie să ţineţi în minte cele ce spuneţi făgăduind să nu mai păcătuiţi şi să folosiţi toate mijloacele de care dispuneţi ca sa vă respectaţi făgăduinţa. Dacă, totuşi, după un timp, cădeţi din nou, reînnoiţi-vă făgăduinţa cât de repede puteţi şi faceţi un efort mai mare decât prima dată ca să o ţineţi. Feriţi-vă de acele lucruri care v-au făcut să vă călcaţi promisiunea: atunci noul vostru act de căinţă va fi unul bun. Dacă îi este cuiva frică de a cădea din nou, acela să ştie că asemenea teamă nu face căinţa lui fără valoare atâta vreme cât doreşte, speră şi intenţionează să nu păcătuiască iarăşi. Trebuie să ne temem mereu de a cădea în păcat şi vom cădea în el dacă am depinde doar de noi înşine, fără ajutorul pe care Dumnezeu ni-l dă nouă prin harurile Sale.
4. «Să mărturisim păcatele preotului». O dată pregatirea necesară făcută, urmează să mergeţi în confessional. În timp ce aşteptaţi ca preotul să vă asculte, ar fi de dorit să spuneţi Confiteor-ul. Când vă vine rândul, spuneţi aşa : « Binecuvântaţi, părinte, că am păcătuit. A trecut o lună (sau o săptămână, ori cât a trecut) de la ultima mea spovadă, iar de atunci am făcut următoarele păcate ». Apoi, mărturisiţi păcatele aşa cum le-aţi aflat la examenul de conştiinţă. La spovadă trebuie spuse doar acele lucruri care sunt păcate. Nu trebuie spuse toate detaliile, nici vreo poveste lungă despre fiecare dintre ele. De exemplu, să presupunem că un băiat ar simţi nevoia să spună că s-a dus să întâlnească un prieten, iar după aceea s-a dus să întâlnească alt prieten, pentru ca apoi să se întoarcă acasă şi, când părinţii l-au întrebat pentru ce a venit aşa de târziu, le-a spus o minciună. Vedem aici că a merge să vezi un prieten, pe urmă alt prieten şi tot restul nu sunt păcate. Păcat este că a spus o minciună şi acesta e singurul lucru care trebuie mărturisit. Deci, spuneţi numai păcatele. Numai păcatele voastre şi nu ale altora. Nu daţi nume, nici chiar numele vostru în confesiune. Vorbiţi scurt, fără să spuneţi am încălcat Porunca Întâi, sau a Doua, făcând asta ori asta» : numiţi păcatul simplu, după felul lui, iar preotul va şti care anume poruncă aţi încălcat. Dacă aţi comis un păcat de mai multe ori pe zi, nu înmulţiţi numărul acesta cu numărul de zile de la ultima spovadă spunând preotului, de exemplu, « am spus minciuni de patru sute patruzeci si patru de ori ». Asemenea lucruri crează confuzie şi vă fac să uitaţi păcatul . Spuneţi, simplu : « am obişnuinţa de a spune minciuni, cam de trei ori (sau patru, sau de câte ori e vorba) pe zi ». Nu spuneţi « uneori » sau « adesea » când mărturisiţi numărul păcatelor. « Uneori » poate însemna de zece ori sau de douăzeci de ori. Cum ar putea preotul să îşi dea seama dacă folosiţi asemenea exprimare ? Daţi numărul lor atât de precis pe cât puteţi, iar dacă nu cunoaşteţi numărul spuneţi de câte ori pe zi. Nu spuneţi “poate că am făcut (asta şi asta)”, fiindcă asta înseamnă că poate că nu aţi făcut, punând preotul în dificultate de a judeca. Spuneţi mai întâi păcatul pe care îl consideraţi cel mai rău. Daca exista un păcat pe care vă ruşinaţi să-l mărturisiţi ori dacă nu ştiţi cum să-l mărturisiţi, spuneţi preotului « Părinte, am un păcat pe care mi-e ruşine să îl mărturisesc » (ori « nu ştiu cum să-l mărturisesc ») şi atunci preotul vă va pune câteva întrebări şi vă va ajuta să-l mărturisiţi. Dar să nu vă gândiţi niciodată să plecaţi din confesional cu vreun păcat pe care nu l-aţi mărturisit. Diavolul uneori îi ispiteşte pe oameni în acest fel, deoarece nu îi place să vadă ca sunt în stare de graţie şi în prietenie cu Dumnezeu. Când faceţi un păcat, diavolul vă face să credeţi că acela nu e vreun păcat mare, dar, după ce l-aţi făcut, va face să credeţi că ce cel mai teribil păcat astfel încât, dacă l-aţi mărturisi, preotul v-ar certa cu cea mai mare asprime. Cel care trece un păcat sub tăcere, părăseşte confesionalul cu încă un păcat atârnând de sufletul său : păcatul sacrilegiului. Când Iuda a fost ispitit să îl trădeze pe Domnul nostru, el credea că cei treizeci de bani de argint primiţi sunt o suma mare, dar apoi, după ce a făcut păcatul, nu a avut nicio preţuire faţă de suma primită, ci s-a dus şi a aruncat banii, apoi, gândind cât de teribil este păcatul lui, s-a spânzurat, murind în deznădejde. Nu este necesar să spuneţi preotului exact cuvintele pe care le-aţi folosit înjurând sau cu ocazia unor conversaţii rele, în afară de cazul în care v-ar cere să precizaţi, ci spuneţi simplu « Parinte, am înjurat de (atâtea) ori. Nu vorbiţi prea tare în confesional, ci atât cât preotul să vă audă. Dacă sunteţi surd, nu intraţi în confessional când alţi oameni sunt aproape, ci aşteptaţi ca ceilalţi să se spovedească şi intraţi la urmă, ori cereţi preotului să vă primească în altă parte.
5. Ascultaţi cu atenţie ce penitenţă vă dă preotul şi spuneţi Actul de Căinţă în timp ce pronunţă cuvintele absolvirii şi, mai ales, nu părăsiţi confesionalul până când preotul închide mica fereastră ori vă invită să mergeţi. În cazul în care preotul nu vă indică un timp anumit în care să vă faceţi penitenţa, faceţi-o cât mai curând. După ce aţi mărturisit toate păcatele, adăgaţi : “Pentru acestea si pentru toate păcatele din viaţa mea, mai ales pentru acelea pe care le-am uitat, mă căiesc din toată inima, cer iertare şi canon de pocăinţă”. Ascultaţi sfatul preotului şi răspindeţi simplu la orice întrebare v-ar pune. Dacă aţi uitat un păcat de moarte la confesiune, dar vi l-aţi amintit apoi seara, sau când sunteţi încă în biserică, nu e nevoie să aşteptaţi şi să vă duceţi din nou să mărturisiţi. Este deja iertat, fiindcă a fost inclus în păcatele uitate ; dar trebuie să îl spuineţi data viitoare când vă duceţi la confesiune, spunând înainte de a le mărturisi pe celelalte. : « La ultima confesiune am uitat acest păcat ». Desigur, dacă l-aţi făcut anume uitat, confesiunea este invalidă. Numai dacă v-aţi examinat conştiinţa cu un grad rezonabil de atenţie şi dacă, în ciuda acestui lucru unele au fost uitate, acelea vor fi iertate. Nu vorbiţi, nici nu vă certaţi pentru loc la confesiune şi nu păcăliţi pe altul luându-i locul. Asemenea purtare este nedreaptă, îl face pe acela să fie supărat şi îi scade dispoziţia bună pentru mărturisire. Crează tulburare şi îl irită pe preot care aude zgomotul. Dacă vă grăbiţi, cereţi celorlalţi care aşteaptă să vă permit să treceţi înainte, iar dacă nu aveţi permisiunea lor mulţumiţi-vă să aşteptaţi. Iar de nu puteţi aştepta, mergeţi altădată, în afară de cazul în care sunteţi în stare de păcat de moarte. În asemenea caz, ar trebui să-l mărturisiţi în aceeaşi zi, oricare ar fi inconvenientul. Folosiţi timpul de aşteptare rugându-vă pentru iertare şi căinţă. Nu-l faceţi niciodată pe preot să vă aştepte în confesional, intraţi înăuntru deîndată ce este pregătit să vă asculte.
192. Î : Ce este examenul de conştiinţă ?
R : Examenul de conştiinţă este un efort făcut cu seriozitate pentru a ne reaminti toate păcatele pe care le-am făcut de la ultima spovadă bună.
« Spovadă bună », deoarece dacă am făcut o rele spovezi trebuie să spunem de câte ori, trebuie să spunem dacă am primit ori nu Sfânta Împărtăşanie după ele şi, de asemenea, toate păcatele pe care le-am spus în rele confesiuni precum şi pe acelea făcute după spovada bună. Dacă, de exemplu, un băiat a făcut o spovadă bună în ianuarie, pe urmă la spovada din februarie a făcut uitat un păcat de moarte, pentru ca apoi să meargă la spovadă în fiecare lună până în decembrie, el trebuie să se întoarcă la ultima spovadă bună, să repete mărturisirea tuturor păcatelor începând cu ianuarie şi să spună că apoi a mers la spovadă în fiecare lună făcând rele mărturisiri în tot acest interval.
193. Î: Cum putem face un bun examen de conştiinţă ?
R: Putem face un bun examen de conştiinţă amintindu-ne de Poruncile lui Dumnezeu, de preceptele Bisericii, de cele şapte păcate capitale şi de îndatoririle particulare ale stării noastre de viaţă, pentru a găsi păcatele pe care le-am făcut.
194. Î : Ce ar trebui să facem înainte de a începe examenul de conştiinţă ?
R : Înainte de a începe examenul de conştiinţă trebui să îl rugăm pe Dumnezeu să ne dea lumina de a cunoaşte păcatele noastre şi graţia de a le detesta.
| Capitolul anterior | Capitolul următor |